Astfel, 42 de angajați din structurile de aplicare a legii vor fi instruiți în domeniul analizei strategice.
Evenimentul are drept scop formarea și dezvoltarea capacităților de analiză strategică a fenomenului infracțional, studierea noilor metode și tactici de prevenire și combatere a criminalității, în contextul ajustării sistemei de analiză a fenomenului infracțional la standardele europene.
"Aduc sincere mulțumiri Oficiului European de Poliție, precum și ofițerului de legătură al Ministerului Afacerilor Interne la Europol, dl Dumitru Chisnenco pentru excelenta cooperare și abordarea acestui subiect de maximă prioritate la nivel național.
Menționez că punem accentul pe o bună conlucrare între instituțiile de drept la nivel național și din acest motiv, în cadrul cursului au fost prezente Poliția Republicii Moldova Serviciul tehnologii informaționale Departamentul Trupelor de Carabinieri al MAI Biroul Migraţie Şi Azil. Poliţia de FrontierăSPIA - Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI Serviciul dirijare operațională și inspectare Procuratura Generala Serviciul de Informații și Securitate Serviciul Vamal al Republicii Moldova Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova Centrul Naţional Anticorupţie Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.
Este important să cunoaștem că ridicarea nivelului de profesionalism în domeniul vizat va duce la eficientizarea măsurilor de prevenire și combatere a criminalității, folosirea mai eficientă și economisirea resurselor statului, respectiv vom presta servicii mai calitative cetățenilor, iar aceste acțiuni vor avea efecte pozitive în lanț asupra întregii societăți", a spus Gheorghe Cavcaliuc, Șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției.
Cursul de intruire va avea loc în perioada 03 - 06 iunie curent.