Ajutorul de 600 de lei pentru 61 de mii de oameni este deja disponibil

  • 11 янв. 2019, 10:29
  • 470

Începînd cu luna ianuarie, circa 61 de mii de beneficiari de alocaţii sociale pot cere suportul unic în mărime de 600 de lei, scrie Noi.md.

Este vorba despre persoanele cu dizabilităţi, inclusiv persoanele cu dizabilităţi din copilărie; persoanele cu vîrstă de pensionare fără stagiu de muncă; familiile care şi-au pierdut întreţinătorul.

Suportul unic a fost transferat la instituţiile bancare şi, respectiv, pe conturile de card ale beneficiarilor, iar sumele transferate Î.S. “Poşta Moldovei” sînt achitate la orice oficiu poştal, indiferent de domiciliu.

Casa Naţională de Asigurări Sociale precizează că “Poşta Moldovei” a organizat procesul de achitare a prestaţiilor sociale la domiciliu persoanelor, starea sănătăţii cărora nu le permite să le primească personal la oficiile poştale.

În cazul în care persoana, din anumite motive, n-a primit suportul unic în mărime de 600 de lei pînă la sfîrşitul acestei luni, ea poate ridica banii pe parcursul anului 2019.

În luna decembrie a anului trecut circa 520 mii de beneficiari de toate tipurile de pensii, cuantumul cărora nu depăşeşte 2000 de lei, au primit deja suportul unic în mărime de 600 de lei. De această sumă banească au avut parte beneficiarii de pensii pentru limită de vîrstă, de dizabilitate, de urmaş, pentru vechime în muncă, unor categorii de angajaţi din aviaţia civilă, participanţilor la lichidarea avariei de la Cernobîl, militarilor în termen şi membrilor lor de familie, unor angajaţi din domeniul culturii, de pensii anticipate pentru limită de vîrstă şi alte categorii de pensii.