Agenții economici, obligaţi să prezinte rapoartele fiscale în format electronic

  • 1 марта 2017, 16:19
  • 900

Agenții economici care au în subordine mai mult de cinci angajați vor trebui să prezinte de astăzi dările de seamă fiscală în formă electronică, a anunţat Serviciul Fiscal de Stat (SFS), transmite MOLDPRES.

Potrivit noilor modificări operate la Codul Fiscal, contribuabilii vizaţi vor prezenta darea de seamă fiscală cu utilizarea obligatorie a metodelor automatizate de raportare electronică. Procesul de conectare a acestei categorii de contribuabili a demarat din 1 ianuarie curent, iar obligaţia se referă și la cei care desfășoară activitate profesională în domeniul justiției.

Prin această acțiune, contribuabilii vizați vor beneficia de o colaborare mai rapidă și eficientă cu organul fiscal. Aceștia nu se vor mai deplasa la oficiile teritoriale ale SFS, economisind din timpul lor. Totodată, contribuabilii conectați la serviciile electronice fiscale vor fi informați rapid și cu regularitate despre ultimele evenimente și informații ce țin de administrarea fiscală.

Pînă în prezent, din totalul de 3862 agenți economici, la care din acest an a survenit obligația de a prezenta rapoarte în format electronic, nu s-au abonat la serviciile electronice doar 745.

Astfel, pentru a beneficia de serviciile fiscale electronice este nevoie ca agenţii economici să dețină o semnătură electronică şi să obțină accesul la modalitatea de raportare electronică prin încheierea unui Acord de conectare la serviciile fiscale electronice cu Î.S. „Fiscservinform”.

De asemenea, neprezentarea în modul stabilit de legislație sau prezentarea tardivă a dărilor de seamă se va sancționa cu amendă.