Adam Grant în cartea sa Originalii abordează ideea de pioneri versus colonişti şi la începutul capitolului îl citează pe Bill Gros, cel care a fondat Idealab şi care de-a lungul vieţii a fost implicat în lansarea a peste 100 de companii. Potrivit lui Bill Gross factorul cel mai important nu a fost unicitatea ideii, capacităţile şi performanţa echipei, calitatea modelului de business sau resursele de finanţacare, ci “alegerea momentului a explicat în proporţie de 42% diferenţa dintre succes şi eşec”.
În multe culturi a avea o afacere de succes depinde foarte mult de ideea orginală de la început şi să fii primul pe piaţă, să facă prima mutare. Cercetătorii se întreg în dezvăluiri, inventatorii caută să solicite brevete de invenţie înaintea altora, în presă căutăm să dăm noi prima ştire, însă acelaşi lucru poate fi valabil şi în domeniul antreprenoriatului? Cel care intră pentru prima dată cu un produs sau un serviciu nou are numai de câştigat? Sigur, ai întâietate, poţi să urci mai repede şi poţi deţine monopolul, dar dacă aştepţi şi nu eşti primul pe o piaţă s-ar putea să ai mai mult de câştigat. Potrivit unui studiu clasic, Peter GOlder şi Gerald Tellis, cercetători în domneiul marketingului, au comparat succesul pionerilor, cei care făceau prima mutare şi succesul coloniştilor, cei care-şi lansau mai târziu afacerile pe pieţele deschise de pioneri.
Rezultatul a fost unul interesant dezvăluind că rata de eşec în cazul pionierilor era de 47% în timp ce rata de eşec a coloniştilor atingea abia 8%. Mai mult, chiar şi atunci când au supravieţuit, pionierii au cucerit, în medie, numai 10% din piaţă faţă de cota de 28% care a revenit coloniştilor.
“A fi primul care mută nu-ţi foloseşte la nimic dacă altcineva apare şi te dă la o parte”, scrie Pieter Thiel, fondator al PayPal, în Zero to One.
Adam Grant continuă să dea exemple de pionieri care au dat greş şi prezintă avantajele de a nu fi primul :
Pionierii tind să sară calul la început şi să înregistreze o ascensiune prematură, lansarea unor investiţii pe care piaţa nu este pregătită să le susţină.
Stând pe margine poţi observa piaţa şi jucătorii şi poţi vedea cum acţionează şi unde greşesc şi cum ai putea tu îmbunătăţii serviciu/produsul. Coloniştii pot învăţa din greşelile pionierilor.
Când un pionier lansează ceva pe piaţă rămâne blocat în oferta iniţială, pe când un colonist poate observa schimbările de pe piaţă şi analiza evoluţia gusturilor consumatorilor.
Scriitorul conchide spunând: “Nu vreau să sugerez că nu e niciodată înţelept să fii primul. Dacă toţi am aştepta ca alţii să acţioneze nimic orignial n-ar fi luat fiinţă...Avantajele primei mutări tind să primeze când avem de-a face cu tehnologii patentate sau când există puternice efecte de reţea (când produsul sau serviciul devine mai valoros pe măsură ce există mai mulţi utilizaotri-telefoanele, reţelele de socializare). Lecţia esenţială este că, dacă aveţi o idee originală, este o greşeală să vă repeziţi cu unicul scop de a-i învinge pe concurenţi”.