Cu siguranță, năpasta care a venit pe capul nostru, pandemia de coronavirus, ne-a determinat să privim lumea cu alți ochi, să înțelegem că sănătatea, cel mai scump lucru din viață, nu o poți cumpăra. Dar, mai ales, ne-a îndemnat, ne-a făcut să-i prețuim la justa lor valoare pe medici, adevărații eroi ai zilelor noastre, care au salvat multe vieți, iar unii dintre ei, spre marele nostru regret, au plătit cu sănătatea și chiar cu viața.
Federația Sindicală „Sănătatea” a fost mereu alături de colegii lor „în halate albe”. Chiar de la începutul pandemiei de COVID-19, liderii sindicali au pus problema asigurării personalului medical cu echipament individual special de protecție, conform cerințelor OMS.
Întrucât medicii activează în condiții cu risc sporit de contractare a bolii, sindicatele insistă ca medicii să fie supuși examenului medical și testați periodic la coronavirus, să le fie supravegheată sănătatea în permanență, în toate instituțiile din ramură.
În altă ordine de idei, Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova a cerut, printr-o scrisoare deschisă către autoritățile de diferite niveluri, ca virusul COVID-19 să fie recunoscut drept boală profesională. Sindicatul a lansat o serie de propuneri către oficiali, de revizuire a legislației vizând bolile profesionale.
Totodată, federația de branșă a luptat întotdeauna pentru majorarea salariilor medicilor. Convingerea fermă a liderilor sindicali este că lucrătorii medicali trebuie să fie stimulați, ei au nevoie de condiții normale de muncă, pentru a-și putea întreține familia și a avea un trai decent.
Bineînțeles, în situația de pandemie nimeni dintre medici nu a avut de gând să plece în străinătate, nu numai de aceea că granițele tuturor țărilor erau închise ermetic.
Majoritatea covârșitoare a cadrelor medicale au dat dovadă de profesionalism și bună-credință în exercitarea profesiei, chiar de spirit de sacrificiu.
Retribuirea muncii în caz de cumulare de funcții pentru personalul medical și nemedical a fost modificată
Recent, Cabinetul de miniștri a modificat Regulamentul privind salarizarea angajaților din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. Modificările operate la Hotărârea de Guvern 837/2016 au fost efectuate fiind luate în considerație propunerile Federației Sindicale „Sănătatea”.
„Urmare a multiplelor demersuri oficiale pe care le-am înaintat, Guvernul a aprobat ca suplimentele pentru cumularea atribuțiilor funcției deținute cu atribuțiile unei funcții vacante, temporar vacante sau temporar absente se fie stabilite personalului, la necesitate, astfel încât să nu afecteze calitatea serviciilor prestate, prin actul administrativ al conducătorului, în limitele mijloacelor fondului de salarizare”, a declarat Aurel Popovici, președintele Federației Sindicale „Sănătatea”.
El a adăugat că, totodată, cuantumul suplimentului pentru cumularea de funcții va fi stabilit de părțile contractului individual de muncă, în raport cu volumul real de lucrări executate, dar nu mai mic de 50%, iar pe de altă parte, acesta nu poate depăși 100% din salariul de funcție stabilit conform vechimii minime în specialitate pentru funcția vacantă, temporar vacantă sau temporar absentă.
De asemenea, documentul prevede că în cazul cumulării atribuțiilor unei funcții de către mai mulți angajați, cuantumul suplimentului de plată pentru cumularea de funcții se stabilește proporțional cu volumul lucrărilor executate de către fiecare dintre ei, în limitele salariului de funcție stabilit pentru funcția cumulată.
Potrivit proiectului, a fost aprobată și permiterea lucrului prin cumul pentru personalul de conducere – medici (directori, vicedirectori și șefi de departamente), în volum de până la 0,5 funcții (în comparație cu 0,25 funcții prevăzute până acum), cu acceptul Consiliului Administrativ al instituției, ceea ce anterior era interzis.
Fără privilegii sau abuzuri
Documentul prevede ajustarea reglementărilor privind plata premiilor personalului de conducere. Astfel, plata premiilor personalului de conducere va fi efectuată cu ocazia zilelor profesionale și de sărbătoare, cu achitarea acestora din economiile formate, în baza condițiilor stabilite în Regulamentul intern al instituției privind acordarea premiului angajaților. Se păstrează condiția că personalul de conducere va fi premiat doar în cazurile premierii salariaților din subordine, pentru a se evita abuzurile în funcție, ne-a expli-cat Igor Zubcu, vicepreședinte al Federa-ției Sindicale „Sănătatea”.
Medicilor cu funcţie de conducere şi adjuncţilor lor (medici) din instituțiile medico-sanitare li se permite, în aceeași unitate, în cazul funcţiei vacante a medicului specialist/medicului de familie, să presteze munca prin cumul conform specialităţii în volum de până la 0,5 salariu de medic specialist/medic de familie, în condiţiile de salarizare stabilite pentru funcția în cauză.
În același context, Regulamentul respectiv prevede că salariul de funcție, suplimentele la salariul de funcție, precum și acordarea premiilor personalului de conducere, se stabilesc de persoana responsabilă a fondatorului instituției.
Nu se consideră interimat situaţia când funcţia de conducere este exercitată temporar de către locţiitorul titularului funcţiei în cauză. În acest caz nu se plăteşte diferenţa de salarii pentru executarea obligaţiilor conducătorilor, în lipsa provizorie a acestora, de către locţiitorii titulari.