Din cauza crizei actuale, Moldova ar putea pierde 1 miliard de dolari sau aproximativ jumătate din volumul total al remitențelor anuale a muncitorilor migranți.
Această opinie a fost exprimată de doctorul în științe economice Mihail Poisic, menționînd că, conform unor evaluări, criza financiară globală din anii 2008-2009 a fost floare la ureche. Noua criză globală va fi mult mai dură. În crizele precedente ţările nu-și închideau hotarele, însă astăzi hotarele se închid nu doar în faţa transportului de pasageri, dar şi a celui de mărfuri.
”Iniţial nu se vorbea despre aceasta, acum însă problema se pune anume aşa. Iar economia noastră este extrem de liberalizată (jumătate din exporturile noastre în UE o constituie mărfurile produse din materia primă adusă), şi există o mare scurgere a mărfurilor. Adică, economia este interdependentă, iar acum fiecare va încerca să supravieţuiască de sine stătător. Spre asta mergem şi va fi foarte dureros. Lumea încă nu a trecut prin asemenea încercări”, spune M. Poisic.
Potrivit estimările sale, spre finele anului 2020 din cele 2 mlrd. de dolari aduse anual economiei ţării de către migranţii moldoveni, RM ar putea pierde jumătate, adică 1 mlrd. USD.
“În ianuarie şi februarie bani încă intrau – în aceste două luni casele de schimb valutar au înregistrat un saldo de 305 mln. dolari. Adică, în ianuarie şi februarie oamenii mai lucrau încă. Acum ei au revenit în ţară şi vor cheltui banii adunaţi, că doar trebuie să trăiască cumva. Moneda străină va fi mai multă în ţara noastră. După care însă va urma o scădere”, crede expertul.
În același timp, expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniţă are un pronostic mai blînd: în urma pandemiei de coronavirus şi a crizei financiar-economice, RM va constata lipsa încasărilor de minim 500 mln. dolari veniţi de la muncitorii migranţi sau cca 25%.