Cum sa motivam non-financiar, in fiecare zi, angajatii?

  • 20 июля 2016, 15:28
  • 1 076

Motivarea de zi cu zi a angajatilor este o tema de maxima actualitate pentru manageri. Ei trebuie sa-si conduca zilnic echipele spre atingerea obiectivelor propuse.

Pentru a motiva angajatii putem alege o strategie combinata.

Pe de o parte, managerii pot elimina comportamentele organizationale care creeaza disconfort si conduc, incet si sigur, la demotivarea angajatilor.

Cei mai frecventi 10 factori demotivatori pentru angajati sunt:

  1. Atmosfera de lucru (ex. cea plina de politici si proceduri de lucru, care nu permite socializarea, atmosfera incarcata, apasatoare etc.);
  2. Asteptari neclare din partea angajatorului;
  3. Participarea obligatorie la sedinte neproductive;
  4. Liste intregi cu reguli pe care trebuie sa le respecte angajatul, reguli care nu sunt necesare;
  5. Promovarea competitiei agresive, directe si continue intre angajati;
  6. Asteptarea indelungata a deciziilor pe linie ierarhica superioara (“semnaturi”), asteptare care ii afecteaza activitatea;
  7. Critica in fata colectivului;
  8. Tolerarea performantelor slabe;
  9. Angajati tratati diferentiat intre ei;
  10. Utilizarea sub limita a capacitatii angajatilor.

Acesti factori demotivanti trebuie eliminati din “viata” companiei.

Pe de alta parte, un manager trebuie sa dezvolte factori motivatori.

Iata o lista cu cei mai importanti factori de motivare:

  1. Pentru munca rutiniera sunt indicate, din timp in timp, activitati distractive la locul de munca (scurte pauze active);
  2. Oferiti angajatilor obiectivele si resursele activitatii, apoi lasati-i sa aleaga modul in care isi vor desfasura activitatea;
  3. Incurajati responsabilitatea si leadershipul in cadrul companiei;
  4. Promovati interactiunea sociala intre angajati;
  5. Tolerati erorile din munca, evitati criticismul si practicati un feedback constructiv;
  6. Promovati mandria apartenentei la echipa respectiva;
  7. Dezvoltati obiective si provocari profesionale pentru toti angajatii;
  8. Oferiti incurajari (stimulare pozitiva);
  9. Apreciati-va angajatii si exprimati-va public aprecierile;
  10. Dezvoltati sisteme de evaluare a angajatilor care arata cresterea performantelor. Invatati-i cum sa se autoevalueze.