Cum arată mall-ul făcut special pentru cei foarte bogați unde maşinile din parcare valorează zeci de milioane de dolari

  • 12 февр. 2018, 16:23
  • 4 512

Aproape de Miami Beach, una dintre cele mai cunoscute plaje ale Americii, se găseşte o clădire de trei etaje şi care ocupă 43.000 de metri pătraţi. Prin ce este aceasta ieşită din comun? Pentru că e destinată celor extrem de bogaţi.

Câteva tinere modele se plimbă prin faţa intrării principale pentru a atrage privirea trecătorilor, în vreme ce clienţii dau 30 de dolari pentru valeţii din parcare şi pentru dreptul de a-şi afişa maşinile de lux. În Miami plouă rar, dar atunci când se întâmplă angajaţii mall-ului Bal Harbour stau aliniaţi în faţa magazinului cu umbrele, pentru a-i proteja pe clienţi, scrie businessmagazin.ro.

Atunci când Stanley Finch Whitman a deschis porţile mall-ului, în 1965, dorinţa sa a fost de a atrage cei mai înstăriţi clienţi. Chiar dacă s-a bucurat încă de la început de prezenţa unor companii importante pe piaţa din Statele Unite, aşa cum ar fi FAO Schwartz sau Martha Phillips, principala "ancoră" a venit în 1971, atunci când Neiman Marcus a deschis aici primul magazin situat în afara statului de origine, Texas. La scurt timp, Saks Fifth Avenue şi-a rezervat un spaţiu.

Bal Harbour include şi câteva magazine pe care le-ai găsi, în mod normal, la un mod obişnuit. Ralph Lauren este un exemplu, dar chiar şi aici produsele sunt mai scumpe decât în alte locuri. Chanel, care are unul dintre cele mai mari spaţii din el, îşi întâmpină clienţii speciali într-un lounge special amenajat.

Bal Harbour e un fenomen rar în Statele Unite, pentru că retailul clasic nu trece printr-o perioadă prea bună.

Comerţul online a dus la “moartea” mall-urilor din Statele Unite, peste 5.300 de magazine închizându-se doar în ultimul an, ceea ce a însemnat şi o reducere drastică a locurilor de muncă. Analiştii estimează că până la sfârşitul anului alte 3.300 de magazine şi-ar putea opri activitatea, scrie revista Time.

Din 2002 până în prezent mall-urile au dus la pierderea a aproape 450.000 de joburi. Retailerii online nu au acoperit acest gol, pentru că doar 178.000 de persoane au fost angajate în sectorul de e-commerce în ultimii 15 ani.

În cinci ani, 1 din 4 mall-uri din Statele Unite va dispărea, drept exemplu este mall-ul Schuylkill din Pennsylvania, care acum zece ani era gazda a 90 de magazine şi restaurante. Făcea parte din viaţa comunităţii pentru că aici se ţineau festivalul dedicat zilelor Lituaniei şi vânătoarea ouălor de Paşti.