Cu siguranţă, vremurile vitrege pe care le trăim acum cu multă intensitate emoțională reprezintă o provocare enormă, practic, nemaiîntâlnită până astăzi pentru noi, salariaţii, membri de sindicat, dar mai cu seamă pentru angajatori. Astfel, în ciuda faptului că în țară a fost instituită starea de urgență, o bună parte a salariaţilor din instituțiile, întreprinderile în care activează organizaţii membre ale Federaţiei Sindicatelor din Domeniile Cooperaţiei de Consum, Comerţului şi Antreprenoriatului „MOLDSINDCOOPCOMERŢ”, au continuat să-și onoreze obligaţiile de muncă, fiind antrenaţi la executarea activităţilor permise conform hotărârii Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova. În timp ce o altă parte a angajaților din domeniile respective aşteaptă cu nerăbdare să revină la locurile lor de muncă.
Or, în aceste timpuri de restriște, generate de coronavirus, angajatorii nu numai că trebuie să facă tot posibilul pentru a păstra locurile de muncă, pentru a achita salariile, dar sunt impuși să depună eforturi gigantice în ceea ce privește depășirea dificultăţilor care împiedică realizarea cerinţelor în domeniul asigurării sănătăţii şi securităţii lucrătorilor la locul de muncă. De exemplu, din discuțiile avute cu mai mulți preşedinţi ai organizaţiilor sindicale teritoriale, am realizat că spiritul responsabilității, conștientizarea necesității de a realiza măsurile minime pentru asigurarea condițiilor decente de muncă i-au mobilizat pe mulți manageri ai unităţilor economice, în care lucrează membri de sindicat ai federației noastre, care şi-au menţinut activitatea și în perioada pandemică, să-i asigure pe salariaţi cu echipamente de protecţie, cu măşti şi mănuşi, cu dezinfectante la intrarea în fiecare sector de muncă.
În acest context, mă voi referi mai jos în mod deosebit la eforturile enorme ale conducătorilor Gagauzsindcoopcomerţ, Ucoop Căuşeni, Ucoop Ungheni, Sindcoopcomerţ din Floreşti, Universalcoop din Anenii Noi, Soroca, Cahul, ai întreprinderilor municipale „Piaţa Centrală” din Chişinău şi ai celei similare din Cahul.
Conlucrarea angajatorilor cu liderii sindicali este vitală pentru protecția salariaților
La modul concret, în strânsă colaborare cu liderii organizațiilor sindicale teritoriale, administratorii acestor unități au reușit să planifice minuţios toate procesele de muncă, inclusiv lecţiile online la nivelul instituţiilor de învăţământ, să organizeze şi să monitorizeze activități periodice de dezinfecţie a zonelor de lucru, de salubrizare a locurilor de comerţ în pieţele comerciale. Este de menționat și faptul că s-a procedat la ajustarea programului de lucru al multor unităţi, încât angajații să dispună de timp suficient pentru a se deplasa la locul de muncă.
De asemenea, s-au întreprins măsuri de rigoare şi au fost trimişi în şomaj tehnic angajaţii care fac parte din categoriile de risc avansat de infectare cu noul coronavirus, precum lucrătorii cu afecţiuni respiratorii, cardiace, reumatice, diabet etc.
În contextul acțiunilor de prevenire a cazurilor de infectare, în cadrul entităților în care activează membrii noștri de sindicat, au fost stabilite mai multe pauze în procesul de muncă, astfel încât lucrătorii să poată să se spele pe mâini, să fie supuși procedurilor de dezinfectare. În această ordine de idei, ar fi de remarcat că zilnic se efectuează activități de dezinfectare a încăperilor în care muncesc salariații, a grupurilor sanitare, a vestiarelor, a zonelor cu risc ridicat de contaminare, a caselor de marcat, barelor de protecţie, a coşurilor ș.a.m.d.
Un exemplu de management reușit, inspirat în condițiile pandemiei, ni-l oferă Ana Pascal, directoarea Întreprinderii de Stat de Alimentaţie Publică Cantina „Liceist” din municipiul Chişinău, care, din momentul instituirii situaţiei excepţionale, caută mereu și identifică soluţii eficiente, ingenioase de a rezista, de a depăși toate obstacolele apărute, generate de pandemie, cu efecte dezastruoase. Manifestând suficientă inițiativă, cu multă inspirație și prin implicarea plenară a colectivului, a reușit se optimizeze, să perfecționeze procesul de alimentaţie. Drept apreciere, începând cu 10 aprilie, cantina „Liceist” este antrenată în procesul de pregătire a meselor pentru lucrătorii medicali şi pacienţii plasaţi la Centrul municipal de triere COVID-19 de la Moldexpo.
Legislația muncii trebuie perfecționată
Din păcate, nu chiar pretutindeni, angajații, membri de sindicat, pot beneficia de protecție necesară pe timp de pandemie. Din această perspectivă, se constată o stare proastă a lucrurilor în cadrul entităţilor cu statut de întreprinderi municipale la autogestiune, care se confruntă cu foarte mari greutăţi în condițiile cauzate de situația epidemiologică gravă. Îndeosebi, situația este dificilă în unităţile în care nu au fost și nu există fonduri de rezervă pentru susţinerea salariaţilor. Drept urmare, aceștia au fost nevoiți să-și sisteze activitatea. Se iscă probleme majore, care nu depind de voinţa părţilor. Pandemia, care a făcut ravagii, le-a dat peste cap toate planurile angajatorilor.
Povara, împărțită echitabil
Dorim noi ori nu dorim, conștientizăm că situația epidemiologică gravă din țară afectează și raporturile juridice de muncă. Mai apoi, trebuie să recunoaştem și faptul că nici legislaţia muncii nu este adecvată pentru condițiile regimului stării de urgență, de pandemie. Legislația care reglementează relațiile dintre angajator și angajat este depășită și neadaptată stării de urgență. Situația actuală a demonstrat acest lucru fără echivoc. E nevoie de adaptarea acesteia la condițiile vremii.
De aceea, este regretabil că, în asemenea atmosferă de incertitudine juridică, lipsesc cu desăvârșire comentariile la Codul muncii. Ca urmare, părţile din relaţiile juridice de muncă nu sunt pregătite, inițiate, ceea ce conduce la interpretarea greşită a legislaţiei sau chiar la ignorarea ei de către unii angajatori, care comit greșeli în perioada stării de urgenţă instituită ca măsură pentru a face față pandemiei de COVID-19. Trebuie să fim sinceri și să le dăm dreptate în unele cazuri. Fiindcă, de cele mai multe ori, agenții economici sunt presați de situaţia economico-financiară dificilă în care se pomenesc aceștia.
Oricum, suntem conștienți de faptulcă grija și năzuința de a supraviețui în condițiile vitrege ale pandemiei care a afectat pe fiecare conducător este una nespus de mare. Împărtășim și noi preocupările intense ale angajatorilor privind viitorul incert, nici nu dorim să acceptăm gândul că sute de salariaţi, membri de sindicat ai federației noastre, ar putea rămâne fără loc de muncă în următoarele luni de zile, până când se va reveni la situația cât de cât normală și se va reporni economia.
Acum este cel mai important pentru noi, liderii sindicali, ca măsurile care urmează să fie întreprinse de către angajatori să se dovedească eficace, salvatoare nu doar din perspectiva normalizării, stabilizării economice, recuperării resurselor financiare, dar să se concentreze în mod prioritar pe păstrarea și dezvoltarea resurselor umane. Deoarece trebuie să înțelegem că, fără păstrarea locurilor de muncă, fără remunerarea cuvenită, asigurarea sănătății și securității muncii angajaților, este de neconceput orice idee, proiect de relansare economică. De aceea, cred că reglementările din domeniul relaţiilor de muncă reprezintă un aspect cardinal spre care trebuie să se îndrepte toată atenția legiuitorului – responsabilitatea angajatorului în orice condiții, mai ales în situații de forță majoră”.
În această ordine de idei, conducerea Federaţiei Sindicatelor „MOLDSINDCOOPCOMERȚ” declară că nu va accepta ca povara economică determinată de situația epidemiologică gravă, de starea de urgență, al cărei impact este mult mai aspru decât criza financiară din 2008 și care deja se face resimțită, să fie suportată doar de salariați și angajatori. Și statul trebuie să-și asume anumite obligații, angajamente, pentru a-i susține pe cei care își aduc o contribuție substanțială la buget și la bunăstarea întregii populații.
Valeria TRICOLICI,
președinta Federației „MOLDSINDCOOPCOMERȚ”