CFM va închide 14 stații feroviare, care generează pierderi de milioane de lei

  • 13 апр. 2018, 14:30
  • 3 428
  • 4

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi un proiect de lege care are drept scop optimizarea cheltuielilor Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova" (CFM) și păstrarea edificiilor stațiilor feroviare în regim conservat. 

Astfel, proiectul de lege prevede modificarea și completarea articolului 32 din Codul transportului feroviar, care se referă la stațiile de cale ferată. Prin modificările aprobate va fi exclusă obligativitatea coordonării acţiunilor de închidere a staţiilor de cale ferată de către autorităţile publice locale, care la moment, la solicitarea CFM, refuză să accepte coordonarea închiderii (conservării) staţiilor respective, scrie bani.md

Drept urmare, CFM urmează să închidă 14 stații, care generează pierderi financiare: Halta (111 km), Halta (1507km), Zaim, Kulima, Greceni, Kiriutnea, Mereni, Bahmut, Hiliuț, Glodeni-Reuțel-Glodeni, Țîra, Cobîlnea, Ghizdita, Hagimus.

Este necesar de menţionat că, prevederile proiectului nu se vor răsfrînge asupra activităţii opririlor pentru trenurile de călători. Astfel, modificările şi completările efectuate nu vor modifica orarele şi rutele trenurilor de călători, iar trenurile vor staţiona în continuare la staţiile propuse închiderii.

Potrivit ministrului Chiril Gaburici, în urma intrării în vigoare a documentului, CFM va economisi circa 20-25 milioane de lei anual. De asemenea, punctele feroviare de oprire vor fi deschise și menținute corespunzător, respectiv trenurile de pasageri vor continua oprirea în stațiile feroviare, iar angajații CFM vor fi transferați la alte stații.

„Este important de menționat că procesele de control și monitorizare a traficului feroviar vor fi automatizate. Călătorii vor putea procura tichetele feroviare în tren sau prin intermediul aplicațiilor electronice", a explicat ministrul Economiei și Infrastructurii.

În același timp, proiectul prevede că, în cazul în care în urma conservării stației feroviare va fi suspendată circulația trenurilor de pasageri și în localitate nu va fi alternativă de transport public, autoritățile publice centrale în comun cu autoritățile publice locale vor fi obligate să întreprindă măsuri privind asigurarea cetățenilor cu transport rutier.