Cel mai bogat om al planetei, cel mai mare bancher şi cel mai prolific investitor lucrează la un proiect

  • 1 февр. 2018, 15:03
  • 7 506
  • 4

Costurile ridicate din domeniul medical reprezintă o problemă la nivel mondial. Companiile de asigurări medicale şi industria farmaceutică obţin anual profituri uriaşe. Totuşi, trei dintre cele mai mari corporaţii din S.U.A. şi din lume consideră că sănătatea nu ar trebui să reprezinte o afacere. Amazon, JP Morgan şi Berkshire Hathaway pun bazele unei companii de sănătate non-profit care va prăbuşi, probabil, acţiunile companiilor farmaceutice şi de asigurările medicale din S.U.A.   

Potrivit Quartz, scopul proiectului este să ofere „asistenţă medicală simplificată, de înaltă calitate şi transparentă, la un cost rezonabil" celor peste 1,2 milioane de angajaţi ai celor trei companii participante. Proiectul este încă în curs de planificare şi momentan nu are un nume.

Cu toate acestea, investitorii văd deja o ameninţare majoră pentru sectorul de sănătate din S.U.A., în cardul căruia fondurile alocate per cetăţean sunt mai mari decât în oricare altă ţară din lume. Warren Buffett, CEO al Berkshire Hathaway, a numit costurile umflate ale sistemului medical din S.U.A. „un vierme flămând din economia americană”.

Acţiunile companiilor de asigurări de sănătate, ca Anthem, UnitedHealth, Cigna, sau Aetna au scăzut deja cu până la 5%. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul companiilor din industria farmaceutică, precum CVS sau Express Scripts.

Unul dintre factorii care a avut un puternic impact asupra pieţei îl reprezintă numele arhicunoscute ale celor trei corporaţii care au pus bazele acestui proiect: Amazon este cel mai mare retailer din S.U.A., JP Morgan este cea mai mare bancă, iar Berkshire Hathaway este unul dintre cele mai admirate conglomerate multinaţionale. Împreună, acestea au un capital de 1,6 trilioane de dolari. Promisiunea gratuităţii este de asemenea un factor decisiv în succesul pe care compania medicală îl va avea.