Operatorul britanic Thomas Cook, cea mai veche firmă de turism din lume, a anunţat intrarea în faliment după ce a eşuat să găsească fondurile necesare pentru supravieţuire şi va intra în ”lichidare imediată”.
”În pofida eforturilor considerabile, discuţiile dintre diferitele părţi participante la grup şi noile surse de finanţare posibile nu au dus la niciun acord. Consiliul de Administraţie a ajuns prin urmare la concluzia că nu are altă opţiune decât să ia măsurile pentru a intra în lichidare judiciară cu efect imediat”, a explicat firma.
Compania înfiinţată în anul 1841 se lupta pentru supravieţuire după ce creditorii ameninţaseră că se vor retrage dintr-un acord de salvare care a fost negociat timp de mai multe luni. Afectat de datoriile mari, competiţia online şi incertitudinea geopolitică, Thomas Cook avea nevoie de finanţări suplimentare în valoare de 200 milioane de lire sterline (227 milioane euro), pe lângă pachetul de 900 milioane lire sterline convenit deja, pentru a evita falimentul.
Intrarea în faliment a grupului Thomas Cook declanşează cea mai amplă operaţiune de repatriere din istoria Marii Britanii. Ministrul britanic de externe, Dominic Raab, a spus că guvernul de la Londra a elaborat planuri de rezervă, în cazul în care discuţiile dintre Thomas Cook şi creditorii săi vor eşua, astfel încât niciun turist să nu fie lăsat peste hotare.
Thomas Cook realiza o cifră de afaceri de aproximativ 10 miliarde lire sterline (11,32 miliarde euro) pe an. De mai mulţi ani însă compania era afectată de o concurenţă acerbă între tour-operatori şi un mediu economic incert în special în Marea Britanie, în contextul Brexitului şi deprecierii lirei. Grupul Thomas Cook are o povară a datoriilor de 1,7 miliarde lire sterline şi întâlnirea cu creditorii era decisivă pentru o companie care are 19 milioane de clienţi pe an în 16 ţări.