Care sunt diferențele dintre un manager și un lider

  • 15 марта 2017, 16:28
  • 2 743

Cea mai mare diferență dintre manageri și lideri este felul prin care aceștia își motivează angajații, lucru ce definește cel mai bine modalitatea lor de lucru și acțiune. Multe persoane întrunesc ambele atribuții, fiind atât lideri, cât și manageri. De asemenea, mulți au funcții de management, însă realizează că nu pot conduce suflete, și atunci stagnează la nivelul de manageri. În ce constă, până la urmă, diferența?

Diferențe manager lider. Liderul are ca trăsături caracteristice “capacitate, inteligenţă, prezenţă de spirit, fluenţă verbală, originalitate, cunoştinte, responsabilitate, intuiţie, încrederea în sine” (Mihuleac, 2002, p. 33). Liderul se bazează pe încredere, în forţele proprii şi prezintă încredere faţă de cei aflaţi sub conducerea sa.

Managerul se bazează de asemenea pe încredere, dar, spre deosebire de manageri, liderii coordonează oamenii spre atingerea obiectivelor companiei prin influenţare (nu manipulare). Liderul, prin angajamentul entuziast (Isac, 2006, p. 97) al subordonaţilor, îi direcţionează spre atingerea obiectivelor, în schimb managerul, prin activităţile sale specifice acţionează împreună cu subordonaţii în orientarea muncii către finalitate. Liderul determină, iar managerul asigură atingerea obiectivelor.

Managementul ține de complexitate, leadershipul ține de administrarea schimbării

În opoziție, leadershipul face referire mai ales la schimbare. Mediul de business suferă modificări rapide, iar piețele au devenit din ce în ce mai volatile, într-o lume în care a ține pasul cu tehnologia este o reală competiție cu obstacole. Formulele de succes nu mai au rețete în sertarul conducerii, iar schimbarea are nevoie de un lider puternic și abil.

Cifrele țin de management, cuvintele de leadership

Companiile se ocupă de complexitate, întâi. Planificarea și bugetarea ajută la setarea obiectivelor, crearea unor pași concreți în atingerea acestora și alocarea resurselor corespunzătoare planurilor. În contrast, un lider setează o direcție, o viziune asupra viitorului, și concepe strategii pentru a schimba modul de abordare în conformitate cu țintele urmărite. Managementul dezvoltă capacitatea companiei de a respecta strategia construind o structură organizațională mulată pe nevoile specifice ale acesteia, delegând task-uri și monitorizând evoluția acestora. Un lider motivează oamenii și îi aliniază crezului companiei.

Mai apoi, managementul monitorizează, identifică probleme și oferă soluții, identifică deviațiile de la planurile inițiale, reorganizează, răsplătește și penalizează conform cu programarea. Când vorbim despre leadership, vorbim despre motivare şi inspirație, făcând apel la valori, nevoi și emoții.

Liderii inspiră, în vreme ce managerii operează

Liderii sunt acolo pentru a inspira alți oameni să facă lucruri, să acționeze. Managerii impun niște reguli și au grijă ca ordinele primite de mai sus să fie respectate în totalitate. Când vorbim de leadership, vorbim de flexibilitate. Oamenii trebuie să se simtă motivați de o persoană. Acea persoană trebuie să fie cea din fruntea plutonului, fie el manager simplu sau lider.

Liderii au adepți, managerii au angajați

Structura organizațională este cea care le ia mințile managerilor. Din momentul în care s-au așezat pe fotoliul de conducere îi privesc pe ceilalți ca pe niște simpli angajați. Nu același lucru se poate spune despre lideri, care reușesc să ducă lucrurile la un alt nivel și să se apropie de oamenii care sunt în subordinea lor, aducându-i la stadiul de adepți. Poate că adept este un cuvânt prea greu în contextul dat. Putem să îi numim pe adepți oameni care își urmează liderul datorită încrederii pe care aceștia i-o acordă.

Liderii conving, managerii comunică

Managerii sunt o parte dintr-un lanț comunicativ. Ei își canalizează vocea prin intermediul ordinelor primite de la conducere. Cu toate acestea, liderii au calitatea de a-i convinge pe ceilalți prin vocea lor proprie. Stilul lor de comunicare este menit să îi influențeze pe ceilalți, astfel încât obiectivele companiei să fie îndeplinite.

Liderii îi ajută pe alții să devină eroi, în vreme ce managerii încearcă să fie ei eroii

Aici există și o comparație între altruism și egoism. Liderii sunt conștienți de faptul că nu pot fi în două locuri în același timp, așa că își desemnează cu grijă oamenii potriviți pentru fiecare sarcină, înspre binele firmei. Pe de altă parte, managerii trag doar pentru ei, pentru a ieși în evidență, chiar dacă este peste puterile lor de a face mai multe lucruri în același timp.

Warren Bennis stabileşte, în anul 1989, următoarele diferenţe dintre manager şi lider:

1. Managerul administrează; liderul inovează
2. Managerul este o copie; liderul este un original
3. Managerul menţine; liderul dezvoltă
4. Managerul pune accentul pe sisteme şi structuri; liderul pe oameni
5. Managerul se bazează pe control; liderul inspiră încredere
6. Managerul are viziune pe termen scurt; liderul pe termen lung
7. Managerul întreabă cum ? şi când ?; liderul întreabă ce ? şi de ce ?
8. Managerul ţinteşte rezultatul final; liderul orizontul
9. Managerul invită; liderul iniţiază
10. Managerul acceptă status-quo-ul; liderul îl provoacă
11. Managerul este soldatul clasic bun; liderul este propriul lui general
12. Managerul face bine lucrurile; liderul face lucruri bune
13. Managerul este format şi învaţă prin instruire; liderul prin educaţie