Una dintre cele mai neplăcute zile pentru orice manager de echipă sau manager de resurse umane este aceea în care un angajat bun își anunță decizia de a părăsi compania. Mulți angajatori se plâng tot mai des în ultimii ani de pierderea celor mai buni angajați, iar motivele sunt unele întemeiate. Cu cât angajatul este mai valoros, cu atât pierderile companiei sunt mai mari. Costurile pe care le poate suporta o companie cu înlocuirea unui astfel de angajat pot ajunge până la echivalentul a 12 salarii ale poziției respective. Cum vă puteți asigura că cei mai buni angajați rămân în companie? În primul rând, conștientizând și descoperind motivele pricipale pentru care aceștia se decid să plece. În al doilea rând, construind un plan coerent de retenție.
Lipsa oportunităților de dezvoltare
Promovarea profesională sau posibilitatea dezvoltării unor noi competențe sunt printre cele mai apreciate beneficii pe care compania le poate oferi angajaților valoroși. Mai mult, cu cât nivelul de calificare și experiență a angajatului este mai mare, cu atât mai mare este importanța pe care acesta o acordă oportunităților de dezvoltare profesională.
Dacă nu le va găsi în interiorul companiei, cu siguranță le va căuta în afara acesteia.
Managerul direct
Mai mult de jumătate dintre angajații care hotărăsc să schimbe locul de muncă o fac din cauza relației pe care o au cu managerul lor. Managerii cei mai apreciați sunt cei care stiu să mențină un echilibru între orientarea către business și cea către individ.
De asemenea, factori precum lipsa unui feedback pozitiv, critica frecventă, nerespectarea angajamentelor sau ingnorarea sugestiilor pe care angajatul le face creează un mediu toxic pentru acesta, determinând angajații să își piardă încrederea și să se simtă neapreciați.
Lipsa uneu compensații corecte
Salariul pare să fie unul dintre principalele aspecte pe care un angajat îl consideră atunci când decide dacă să accepte sau nu o altă ofertă de angajare. Și în cazul angajaților talentați, acest factor se află undeva în topul acestei liste.
Însă, atâta timp cât compensația este corectă (și nu vorbim doar despre recompense financiare, ci și despre compensații intangibile, cum ar fi programe de dezvoltare, oportunități de învățare, flexibilitatea programului etc.) și corelata cu nivelul de pregătire și implicare, aceștia nu vor pleca într-o altă companie doar pentru un salariu mai mare.
Angajarea și promovarea persoanelor nepotrivite
Ceea ce își doresc angajații buni este să lucreze alături de profesioniști. Atunci când managerii nu iau decizii bune în privința angajării unor noi membri în echipă, aceștia se pot simți demotivați și nedreptățiți.
Promovarea oamenilor nepotriviți sau și mai rău, favoritismele, pot facemai mult rău. Un angajat foarte bun și implicat se va simți insultat și revoltat atunci când un coleg de-al lui cu rezultate mai slabe va fi promovat.
Rolul sau compania nu sunt de măsură așteptărilor
Angajații încep prima zi de muncă plini de speranțe și așteptări. Cu toate acestea, de multe ori așteptările lor nu sunt îndeplinite, ceea ce duce la apariția multor nemulțumiri.
Pentru a evita astfel de situații, este foarte important ca pe parcursul procesului de recrutare să fie oferite cât mai multe informații reale despre responsabilitățile rolului și despre companie.
Angajatul este supracalificat
Aceasta este o situație tot mai des întâlnită în cazul multinaționalelor care și-au mutat în ultimii ani activitățile în Romania.
Din nevoia de a-și securiza o tranziție cât mai sigură a activităților, s-a recurs la angajarea unor persoane cu calificări și competențe superioare postului, iar mulți dintre aceștia consideră că nu își folosesc abilitățile zilnic, ceea ce în final se traduce prin frustrare, plictiseală și dorința de a face o schimbare.
Supraîncărcarea cu prea multe sarcini
Dacă oferiți unui angajat mai multă muncă doar pentru că știți că poate, dar o faceți fără a schimba importanța a ceea ce face, îl va face pe angajat să se simță ca și cum ar fi pedepsit. Dacă volumul de muncă crește prin simplul fapt că angajații sunt talentați sau capabili să preia sarcini suplimentare și nu se schimbă nimic altceva, ei vor căuta un alt loc de muncă în care sunt tratați așa cum merită.
Stresul și lipsa echilibrului între viața personală și cea profesională
În rândul angajaților buni apare tot mai frecvent termenul de “burnout”, strâns legat de lipsa unui echilibru între viață personală și cea profesională. De multe ori, așteptările sunt foarte mari în ceea ce-i privește pe cei mai buni angajați. Și-n plus, de ce n-ar fi așa? Cu toate acestea, supraîncărcarea lor cu prea multe sarcini, ore suplimentare forțate, program inflexibil și lipsa de înțelegere față de nevoile acestora duce la stres, scăderea productivității și dorința de a face o schimbare.
Luarea deciziei de a pleca dintr-o companie nu este una ușoară pentru un angajat bun. Uneori, acest proces poate dura câteva luni sau ani buni, în funcție de personalitatea și situația fiecăruia, însă de foarte multe ori astfel de pierderi pot fi evitate, adeseori fiind nevoie doar de o comunicare mai bună și un management potrivit.