8 greseli de evitat in cazul unui interviu de angajare prin telefon

  • 26 авг. 2016, 14:46
  • 1 465

Se apropie un interviu de angajare prin telefon si te intrebi ce ai putea face in aceasta situatie? Iata 8 greseli pe care trebuie sa le eviti cu orice pret, cand te afli la receptor cu posibilul tau angajator.

1. Ai crezut ca nu este un interviu de angajare propriu-zis. Unii candidati abordeaza interviurile telefonice de angajare ca fiind simple discutii. Foarte rar vei avea parte de o conversatie relaxata. Interviurile de acest gen sunt utilizate de angajatori pentru a micsora "aria de cautare", reprezinta un pas intermediar. Daca doresti sa mai discuti si alta data cu angajatorul, poate chiar fata in fata, trebuie sa excelezi in timpul interviului telefonic.

2. Nu te-ai pregatit. Ca si un interviu cu prezenta, ar trebui sa studiezi amanuntit descrierea jobului, specificul companiei si sa exersezi raspunsurile la cele mai comune intrebari. Da, unele interviuri reprezinta doar o etapa de selectie, dar unii angajatori te vor intreba ce experienta ai si alte chestiuni interesante. Nu te pierde cu firea.

3. Nu ai gasit un loc linistit in care sa poti vorbi la telefon. Poate suna stupid, dar multi candidati accepta aceste apeluri telefonice de la angajatori in spatii publice, unde este zgomot sau acasa, unde latra cainele. Cheia unei conversatii telefonice este claritatea receptiei. Doar nu vrei ca angajatorul sa iti spuna ca "nu te aude".

4. Nu ai o conexiune telefonica decenta. Exista un sfat batranesc, potrivit caruia nu este potrivit sa folosesti un telefon celular pentru un interviu telefonic. Totusi, in zilele noastre, cu atatea smartphone-uri evoluate, varianta unui telefon fix pare desprinsa din cartile de istorie. Trebuie sa ai un telefon cu semnal bun.

5. Nu ti-ai dozat vocea in mod corespunzator. In timpul unui interviu personal, contactul vizual, expresiile faciale si limbajul corpului ar putea oferi indicii despre entuziasmul si starea ta. La polul opus, interviul telefonic este practic "pe nevazute" si tonul vocii tale capata un aspect important. Asigura-te ca iti dozezi glasul, ca esti implicat in discutie, atent si prietenos.

6. Nu ai fost pregatit sa raspunzi intrebarilor generice, despre disponibilitatea ta si preferintele privind remuneratia. Interviurile telefonice de angajare sunt folosite, de multe ori, pentru a elimina din start incompatibilitatile primare, precum indisponibilitatea unui angajat de a incepe munca imediat.

7. Nu ai avut materialele scrise la indemana. Angajatorul de la capatul firului va avea un CV de al tau in fata sa. Nu uita sa ii urmezi exemplul. Nu risca sa dai un raspuns eronat, atunci cand te intreaba cat ai stat la jobul X sau care a fost functia ta in compania Y.

8. Ti-ai permis sa fii distrat. Renunta la email, inchide Facebook si alte programe care iti distrag atentia. Daca iti citesti emailul in timp ce vorbesti la telefon cu angajatorul, iti dai seama ce situatie vei crea? Nu abuza de atentia ta distributiva.