6 strategii de motivare şi păstrare a celor mai buni angajaţi

  • 3 июля 2016, 15:07
  • 1 165

Unul dintre cele mai importante obiective interne ale companiilor de astăzi este menţinerea celor mai buni angajaţi.

Capacitatea dumneavoastră de a face acest lucru va avea o influenţă enormă asupra succesului şi veniturilor dumneavoastră, indiferent dacă vă aflaţi la conducerea întregii companii, a unui departament sau a unei echipe.

Iată şase strategii pe care le puteţi folosi pentru a atinge acest scop:


1. Ajutaţi-i pe noii angajaţi să înceapă cu dreptul

Mike Cassidy, antreprenor IT de mare succes, îşi invită fiecare nou angajat la o cină privată la el acasă, în prima săptămână de după angajarea acestuia, indiferent de poziţia pe care va urma să o ocupe.

Şi nu este o întâmplare că procedează astfel. Conform laboratorului de cercetare în management, condus de Jim Collins, gestionarea oamenilor este cea mai mare provocare a managementului contemporan. Acest lucru este în special valabil pentru companiile care îşi propun să se distingă de concurenţă prin servicii de calitate.

S-a descoperit că dacă noii angajaţi au parte de un tratament bun încă de la început, acest lucru are o mare influenţă asupra muncii şi asupra succesului acestor oameni în săptămânile şi lunile care urmează.

Încă din prima dimineaţă, aveţi grijă ca noul angajat să găsească pe masa de lucru un calculator pregătit cu parolele de acces şi cu directoarele, şi programele activate. Puneţi-i la îndemână o listă cu proiectele active. Încercaţi să-l faceţi să se simtă ca şi când ar lucra aici de mai mult timp şi lăsaţi-l să înceapă imediat. Nu-i acordaţi timp să-i cunoască pe ceilalţi, să se pregătească sau să citească documente administrative şi descrieri ale produselor sau serviciilor, ci daţi-i imediat o sarcină reală pe care să o poată realiza. Aceasta este o strategie care s-a dovedit că include noii angajaţi într-un sistem de valori proactive şi productive încă din prima zi.

Activităţile care nu au nicio legătură cu productivitatea trebuie efectuate mai târziu, în zilele ce urmează, în pauze sau după amiaza.

Atunci când noii angajaţi sunt introduşi în mod corect în mediul de lucru, aceştia vor fi mai motivaţi şi mai dedicaţi jobului şi companiei. 

2. Satisfaceţi cele trei nevoi speciale ale oamenilor

Pentru a vă păstra cei mai buni angajaţi, trebuie să le satisfaceţi cele trei nevoi principale cu privire la locul de muncă.

Prima este nevoia de siguranţă. Oamenii își doresc siguranţă, confort şi protecție din partea companiei sau a şefului lor. Își doresc să lucreze cu manageri în care pot avea încredere şi care pot fi un model de urmat. Dacă reuşiţi să satisfaceţi această nevoie, veţi obţine un angajat loial.  

Dar cum? Profitați de prima ocazie când angajatul ajunge într-o situaţie care îl poate face să se simtă ameninţat și susțineți-l prin cuvinte şi fapte. Spuneţi-i: „Vă susţin. Sunt de partea dvs. Iată ce voi face...”

A doua nevoie este nevoia de recunoaștere. Aceasta constă în dorinţa angajatului de a ieși în evidenţă, de a obţine recunoaştere, de a se simți important în ochii altora. De fiecare dată când îi spuneți ceva care îl face pe angajat să se simtă mai important, îi satisfaceți această dorinţă. 

Când angajatul face un lucru bun, lăudaţi-i întotdeauna rezultatele muncii. Dacă aveţi posibilitatea, faceţi acest lucru în mod oficial.

Şi în final, a treia nevoie importantă către care tinde fiecare angajat este nevoia de apartenenţă. Oamenilor le place să aibă sentimentul că aparțin unei echipe, le place să lucreze în armonie şi să colaboreze cu alţii. De aceea, managerii de succes se află într-o permanentă căutare de modalități prin care să creeze în rândul angajaţilor sentimente de bucurie, de satisfacţie şi dorința de colaborare . Dacă reuşiţi acest lucru, veţi avea un angajat care își va iubi jobul şi care se va implica total pentru a contribui la succesele companiei. 

Organizaţi ieşiri în grup, petreceri, reuniuni, întâlniri. Din când în când, creaţi echipe între angajaţii care nu lucrează mult timp împreună şi daţi-le un proiect pe care îl pot finaliza într-o perioadă scurtă de timp.

3. Creaţi un mediu de lucru în care angajații să se simtă bine

Prima dvs. sarcină în calitate de manager este să creaţi condiții de muncă excelente.

Primul mod în care puteți face acest lucru este prin înlăturarea sentimentului de teamă. Sarcina dvs. este să creaţi o ambianţă în care există un nivel înalt de încredere şi în care oamenii se simt foarte bine, sunt bine dispuşi şi fericiţi.

Veţi crea aceste condiţii dacă refuzaţi să criticaţi, să condamnaţi sau să vă plângeţi din orice. Nu daţi vina pe angajaţi dacă nu au făcut ceva bine. Dimpotrivă, creaţi un mediu de lucru în care teama de eşec, principalul obstacol din evoluţia oamenilor, să fie inexistentă.

De asemenea, nimănui nu-i place incertitudinea. Dacă colegii dvs. se întreabă ce şi cum anume trebuie să procedeze, cât şi de ce vor fi premiaţi de la o lună la altă, acest lucru va produce o stare de tensiune care se va concluziona adesea cu căutarea unui alt loc de muncă sau cu o mai mică implicare la cel curent. 

Cheia unei relații de încredere stă în a permite oamenilor să facă uneori greşeli, fără a-i critica sau a-i face să se simtă prost. Când au loc asemenea situații, cel mai bine este să vă concentraţi asupra unei soluţii sau asupra a ceea ce se poate face în legătură cu aceasta. Ajutaţi persoana respectivă să înveţe o lecţie din acea experienţă. Ajutaţi-o să-şi îmbunătăţească abilităţile şi să câștige înţelepciune în urma greşelii făcute.

Când directorul adjunct al companiei IBM a cheltuit 10 milioane de dolari pe un proiect care a eșuat şi, în consecință, şi-a prezentat demisia, directorul general, John Watson, i-a răspuns în felul următor: „Tocmai am cheltuit 10 milioane de dolari pe educaţia ta, hai să discutăm despre următorul proiect.” Acesta este comportamentul unui manager excelent. 

4. Acordaţi-le angajaţilor atenţia dvs. totală

Un adevărat manager este interesat de progresul continuu al angajaţilor săi.

Pentru a realiza acest lucru, în primul rând trebuie să-i cunoaşteţi şi să descoperiţi în ei talente ascunse care trebuie scoase la iveală. Cunoaşterea atât a părţilor pozitive, cât şi a celor negative vă vor ajuta în luarea deciziilor referitoare la avansări, traininguri suplimentare şi alte moduri de recompensare a unui lucru bine făcut.

Ascultaţi-le dorinţele şi ideile, decideţi care dintre ele pot fi aplicate şi împărtășiți-vă propriile opinii.

Dacă vă veţi concentra asupra angajaților, aceștia se vor concentra asupra muncii lor şi vor avea succes. Dacă vă direcţionaţi propria energie spre a-i ajuta pe angajaţi, îi veți stimula să debordeze de creativitate, energie pozitivă, colaborare şi dedicare la locul de muncă.

În calitate de manager, sunteţi persoana cea mai responsabilă pentru atmosfera din cadrul firmei, pentru satisfacţia angajaţilor, păstrarea lor şi formarea unei echipe de top, care de la o zi la alta, de la o lună la alta, va obţine rezultate şi mai bune. 

Timpul şi atenţia pe care le acordați angajatului vor fi recompensate cu o productivitate crescută şi cu succes în anii care vin. 

5. Motivaţi-vă angajaţii

Una dintre abilităţile cheie ale managementului constă în motivarea angajaților. Dacă angajatul este motivat, va avea o productivitate mai mare cu 40%.

Managerii de top ştiu că succesul lor depinde de munca subordonaţilor lor, motiv pentru care dedică o mare atenţie relaţiei cu aceștia. Acei manageri care ştiu şi acceptă faptul că pentru a avea succes în muncă nu este suficient să fie doar calificaţi şi educaţi, ci trebuie și să comunice bine cu angajații, să-i motiveze, să fie buni lideri, psihologi, colaboratori sau prieteni, pot conta pe progresul continuu al carierei lor. 

Cum puteți să vă motivaţi angajaţii? Iată câteva exemple practice:

Acordaţi recompense băneşti angajaților

Premiile în bani sunt un factor motivațional extrem de mare, deoarece asigură satisfacerea unui şir de nevoi. Ele sunt unul dintre cele mai bune moduri de a sprijini, bine şi eficient, comportamentul angajaţilor şi de a-i ajuta să fie mulţumiţi de ei înşişi.

Multe companii de succes folosesc diferite moduri de stimulare finaciară a angajaţilor.

Thomas J. Watson, fondatorul companiei IBM, scrie pe loc cecuri angajaţilor despre care consideră că îşi fac foarte bine treaba. 

Compania Remington Products din Connecticut a creat un fond în valoare de 25.000$ care se foloseşte pentru premierea angajaţilor excelenţi. Angajatorul îi cheamă pe astfel de angajaţi în biroul său şi le înmânează un cec în valoare de 200-500$.

Folosiţi şi alte mijloace motivaţionale pe lângă bani.

Trebuie să ştiţi că oamenii se simt foarte motivaţi şi de recunoaşteri, laude, avansări, dobândirea unor responsabilităţi mai mari şi acordarea posibilităţii de a face ceva semnificativ.

Exemplele de recompense non-finaciare sunt numeroase.

Compania Royal Appliance din Cleveland îşi recompensează angajaţii livrându-le coșuri cu alimente la domiciliu (coşuri cu fructe, fructe de mare, friptură de vită etc.), deoarece, după cum se știe: „mâncarea îi face pe oameni mai fericiţi”.

La fiecare 3 luni, compania Physio-Control organizează întâlniri între toți angajaţii în cadrul cărora se dau rapoarte referitoare la afacerile și planurile curente ale companiei. O dată pe an, la finalul unei astfel de întâlniri, se ascultă muzică, iar managerii companiei servesc angajaţilor clătite. 

În cadrul Wilson Learning Corporation din Minnesota, fiecare angajat primeşte cadou un ceas cu faţa lui Mickey Mouse, care să-i reamintească faptul că munca în companie trebuie să fie distractivă. Cei care împlinesc zece ani de activitate în cadrul companiei, primesc cadou un ceas de aur cu Mickey Mouse ş.a.m.d.

Conferiți angajaţilor dvs. autonomie

Oferiţi-le angajaților posibilitatea ca, de fiecare dată când este posibil, să-și aleagă singuri modul în care îşi vor efectua sarcina.

Celebrul general, George Patton, a afirmat odată: „Să nu le spuneţi niciodată oamenilor cum să-și facă treaba. Spuneţi-le doar ce trebuie să facă şi vă vor uimi cu propria lor creativitate şi genialitate.” 

6. Reduceţi stresul angajaţilor dvs.

Este mai mult decât clar că stresul angajaţilor la locul de muncă nu poate fi eliminat în totalitate din viaţa şi activitatea companiei. Însă, este foarte bine să ştiţi cum să reduceţi din intensitatea şi efectele adverse ale diferiţilor factori de stres de la locul de muncă. 

Descentralizați structura managementului

Pe lângă descentralizarea procedurii de luare a deciziilor, puteţi face mult mai mult pentru a preveni stresul, prin descrierea corectă a fișei de post, în sensul că trebuie să le confirmaţi cu precizie angajaţilor natura şi caracterul obligaţiilor de serviciu, să le definiţi clar sarcinile, să le confirmaţi responsabilitățile, pentru ca aceștia să știe foarte clar ce fac, cum fac şi cui raportează.

În strânsă legătură cu definirea naturii serviciului este şi evaluarea corectă a performanţei şi recompensarea corectă, ceea ce, fără îndoială, reduce insatisfacţia, nervozitatea, iar prin urmare şi posibilitatea apariţiei stresului. 

Învățați-vă angajații să gândească altfel despre stres, să nu se îngrijoreze prea mult, să nu fie frustraţi sau să-şi facă griji pentru multe lucruri care nu mai pot fi schimbate, în special pentru „lucrurile mărunte” care îi provoacă zilnic şi îi irită. 

În final, unul dintre modurile uşoare în care vă puteți influenţa angajaţii este să le cumpăraţi cărţi de calitate referitoare la perfecţionarea personală, afaceri, marketing şi comunicare. Cărţile bune nu numai că includ informaţii bune, ci sunt şi niște factori motivaţionali foarte puternici.