Schimbările care vor fi făcute în 2020 la „Moldovagaz”

  • 16 ian. 2020, 8:14
  • 1 157

Igor Dodon a avut azi o întîlnire cu Vadim Ceban - președintele Consiliului de Administrație al S.A. 

„Moldovagaz”. În cadrul întrevederii au fost discutate mai multe subiecte precum: rezultatele activității din anul trecut, inclusiv semnarea recentă a contractului cu SAP „Gazprom” și a acordurilor de interconectare cu operatorul din Ucraina, planurile pentru anul 2020, pregătirea rutei alternative de revers gaze pe coridorul Transbalcanic de aprovizionare cu gaze naturale a consumatorilor din Republica Moldova, transmite Noi.md. 

„Referindu-se la planurile pentru anul 2020, Vadim Ceban a menționat că printre obiectivele majore se află demararea procesului de reorganizare a întreprinderilor din sistem. Se planifică crearea unei singure întreprinderi de distribuție gaze în baza celor 12 existente. Vor fi întreprinse măsuri de asigurare a independenței operatorilor de transport de gaze conform prevederilor Legii cu privire la gazele naturale. Vor fi efectuate schimbări și în cadrul SA „Moldovagaz”, în partea ce ține de furnizare a gazelor naturale în vederea optimizării și eficientizării activității întreprinderii”, a declrat Dodon

Dodon spune că i-a cerut președintelui Consiliului de Administrație al S.A. „Moldovagaz” ca tarifele pentru consumatorii finali să nu fie mărite și dacă există posibilitatea, să fie identificate resurse pentru micșorarea acestora.